Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată ţara. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.
Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.
La nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.
Aproximativ două procente (2%) dintre vehicule prezentau probleme legate de inspectia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate aproape 23.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 17.678 de certificate de înmatriculare şi reţinute aproape 500 de permise de conducere.
În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.
Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
Roxana Dima
Purtător de cuvânt
Registrul Auto Român
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 11/02/2019