1. Monitorizarea emisiilor de gaze poluante, în afara ciclului oficial de măsurare, este un subiect care a intrat în atenţia Comisiei Europene de mai mulţi ani. Drept urmare, mai multe comisii tehnice la nivelul UE au studiat impactul şi au concluzionat că este necesară o modificare legislativă pentru a evita depăşirea excesivă a nivelului de emisii la funcţionarea în regim real, în afara ciclului. Modificarea legislativă a trecut de avizele CE, se află în discuţie la nivelul UE şi presupune o metodă alternativă de măsurare cu echipamente ambarcate în vehicul şi în funcţionarea reală, pe şosea. Metoda previne riscul de a avea situaţii echivalente cu cele din SUA, şi anume ca producătorii să programeze calculatoarele motoarelor pentru o funcţionare avantajoasă pe ciclul oficial de măsurare, faţă de funcţionarea reală a vehiculelor. Noul set de măsuri poartă denumirea generică de RDE (Real Drive Emission).
2. Principiul de admitere pe piaţă pentru vehiculele noi, între UE şi SUA, diferă fundamental, procedurile având la bază alte principii:
• în Uniunea Europeană se aplică principiul omologării de tip acordată de o autoritate independentă, de terţă parte, care presupune:
– încercarea tipului de vehicul înainte de punerea pe piaţă;
– acordarea unui certificat de omologare;
– supravegherea conformităţii producţiei;
• în Statele Unite ale Americii se aplică principiul auto-certificării (self-certification), prin care:
– producătorul efectuează el singur încercările;
– producătorul declară autorităţii că respectă cerinţele;
– autoritatea acordă dreptul de vânzare pe baza declaraţiei;
– autoritatea verifică ulterior îndeplinirea cerinţelor.
Ca şi în cazul de faţă, dacă se constată neconformităţi, autoritatea ia măsuri şi sancţionează producătorul.
Din diferenţa celor două principii de admitere pe piaţă se poate trage concluzia că varianta UE are un grad de prevenţie mai mare pentru punerea pe piaţă a unor vehicule cu probleme. În acelaşi timp, varianta americană permite ulterior depistării unor probleme aplicarea unor sancţiuni mai drastice.
3. Menţionăm că vehiculele marca Volkswagen pentru Europa deţin omologarea comunitară acordată de autoritatea germană, şi nu de către Registrul Auto Român. Conform legislaţiei europene, răspunderea pentru asigurarea conformităţii producţiei revine autorităţii care a emis omologarea.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 22/09/2015