Mai puţine maşini cu probleme tehnice pe şoselele din România (rezultate controale tehnice 1 ianuarie 2015 – 30 iunie 2015)
Ca urmare a controalelor riguroase desfăşurate zilnic de RAR în trafic, numărul vehiculelor cu probleme tehnice a scăzut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Astfel, în primele 6 luni ale acestui an Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, la nivelul întregii ţări, 41.923 de vehicule. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor inspectate, 53,63% au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente, astfel:
– 40,2% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate)
– 1,78% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanţe între seria poansonată pe şasiu/caroserie şi cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinaţiei de utilizare)
– 3% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).
– în urma analizei emisiilor poluante, la 10,46% dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.
Inspectorii RAR au descoperit şi 2.333 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
În urma acestor controale desfăşurate la nivel naţional de Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră în prima jumătate a acestui an, au fost aplicate 15.556 de amenzi şi au fost reţinute 426 de permise de conducere şi 11.853 de certificate de înmatriculare. Când vehiculul este imobilizat de Poliţie ca urmare a gravităţii defecţiunilor constatate, inspectorii RAR procedează la anularea inspecţiei tehnice periodice. Această măsură a fost luată în cazul a 34 dintre vehiculele verificate.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 13/07/2015