Programul de lucru cu clienţii al reprezentanţei R.A.R. Caraş-Severin va fi modificat pe 11 februarie 2015. Acest lucru se va întâmpla din cauza întreruperii energiei electrice, în intervalul 9.00 – 15.00, urmare a unor lucrări executate de Enel Banat în cartierele Câlnic şi Moniom.
Astfel, clienţii care doresc să ajungă la Registru în ziua respectivă vor fi programaţi începând cu ora 15.00 şi până la ora 19.00. Această modificare de program va fi anunţată şi prin call-center-ul naţional (021/9672) în momentul în care clienţii apelează pentru programări activităţi.
Registrul Auto Român le mulţumeşte clienţilor din judeţul Caraş-Severin pentru înţelegere şi îi asigură de întreaga disponibilitate pentru rezolvarea tuturor programărilor.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 06/02/2015