Inspectorii Registrului Auto Român, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, au controlat astăzi în Bucureşti, din punct de vedere tehnic, 43 de vehicule. În urma acestor verificări s-a stabilit că 51,16% dintre vehiculele oprite aveau diverse neconformităţi (de natură tehnică sau legate de acte).
La 21 de vehicule (48,84%) s-au constatat defecte ca:
– proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare
– starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor
– jocuri anormale la direcţie
– defecţiuni ale sistemului de frânare.
Vehiculele menţionate mai sus au fost considerate ca neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere.
În cazul a 10 dintre vehiculele oprite, inspectorii Registrului Auto Român au constatat defecţiuni tehnice majore şi au considerat că vehiculul prezintă pericol iminent de accident.
În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care va putea fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
Alte probleme constatate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român au fost:
– depăşirea nivelului maxim admis de poluare (18,60%)
– neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (2,33%).
În urma controlului tehnic desfăşurat astăzi în trafic au fost reţinute 15 certificate de înmatriculare, un permis de conducere şi au fost aplicate 18 amenzi.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfaşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
Parcul auto naţional are în momentul de faţă aproximativ 5.700.000 de vehicule.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 01/10/2014