Aproape 5 procente (1.758) dintre vehiculele verificate tehnic la NIVEL NAŢIONAL în trafic de inspectorii Registrului Auto Român în primele 6 luni ale acestui an prezentau pericol iminent de accidente.
Maşinile aveau defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, la punţi şi fuzete.
Registrul Auto Român a verificat în trafic în anul 2017 nu mai puţin de 35.468 de vehicule în toată ţara. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puţin o neconformitate tehnică.
Din punct de vedere al siguranţei rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37.21%.
În urma testărilor realizate, la 9% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat neconformităţi legate de poluare.
Din totalul vehiculelor verificate, 2,78% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).
În BUCUREŞTI în urma controalelor mixte desfăşurate de Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2017 au fost aplicate 1.120 sancţiuni, au fost reţinute 17 permise de conducere şi 875 de certificate de înmatriculare.
Directorul general al Registrului Auto Român George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 29/08/2017