Registrul Auto Român dezminte afirmaţiile apărute, în data de 17.09.2007, în cotidianul local Cronica Sătmăreana, conform cărora, datorită noului şef de reprezentanta interimar, doamna Carmen Csapo, angajaţii se pregătesc de grevă, iar în ultimele trei luni clienţii RAR s-au înjumătăţit şi prefera firmele intermediare sau firmele de consultanţă auto decât serviciile prestate de RAR.
Menţionăm că pentru lunile iulie şi august s-a înregistrat o creştere medie a încasărilor, faţă de lunile anterioare, din acest an. Totalul de încasări a fost de 546.964,35 RON, iar pentru operaţiunile de bază s-au înregistrat: 123 omologări, 2552 certificate autenticitate, 196 verificări tehnice şi identificări, precum şi 1235 completări CIV.
Datorită Serviciului Programări, nu mai exista cozile interminabile din curte, unde oamenii îşi pierdeau şi câte o zi întreaga, de multe ori fiind reprogramaţi. Această situaţie a cozilor era o nemulţumire constantă a clienţilor, aceştia fiind nevoiţi să-şi sacrifice şi două zile pentru a-şi rezolva problemele la RAR.
Nici unul dintre angajaţi nu a susţinut până acum că este nemulţumit sau că ar avea ideea vreunei greve.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 10/09/2007