Evaluarea inițială a producătorilor, verificarea măsurilor privind conformitatea producției (CoP).
Evaluarea inițială a producătorilor şi măsuri privind conformitatea produselor
Înainte de acordarea unei omologări de tip, RAR verifică existenţa unor măsuri adecvate privind conformitatea produselor și a unor planuri de control documentate care trebuie convenite împreună cu producătorul pentru fiecare omologare în vederea efectuării, la anumite intervale a încercărilor sau a verificărilor conexe necesare pentru a verifica continuitatea conformităţii cu tipul omologat incluzând, după caz, încercările specificate în actele de reglementare aplicabile.
Procedura privind conformitatea producţiei include întotdeauna evaluarea sistemelor de management al calităţii ca „evaluare iniţială”, precum și verificarea subiectului omologării de tip și a controalelor vizând produsul, denumite „măsuri privind conformitatea produselor”.
Măsuri privind verificarea continuă
RAR, ca autoritate de omologare care a acordat omologarea de tip, poate oricând să verifice metodele de control al conformităţii aplicate în fiecare unitate de producţie, prin audituri periodice. În acest scop, producătorul permite accesul la punctele de producţie, inspecţie, încercare, depozitare și distribuţie și furnizează toate informaţiile necesare legate de documentaţiile și evidenţele sistemului de management al calităţii.
Direcţia Omologare de Tip
Ing. Alin ROŞCA
Director Direcţia Omologare de Tip
Adresa: Bucureşti, B-dul. Expoziţiei nr. 1K, sector 1
Tel.: 031 425.72.64
E-mail: dot@rarom.ro
Costin ILIESCU
Șef Departament Omologări de Tip
Tel.: 031 425.72.64