Vă aducem la cunoştinţă că, în ultima perioadă, s-au primit la unele reprezentanţe ale Registrului Auto Român (RAR) solicitări pentru emiterea documentelor necesare înmatriculării în România a unor vehicule provenite din state membre UE, pentru care s-a constatat că există informaţii privind dezmembrarea acestora.
Spre exemplu, vehicule provenite din Germania care au înscrise în documentele de înmatriculare menţiuni precum „VERWERTUNGSNAGHWEIS LAG VOR” sau altele similare care conţin termenul „VERWERTUNGSNAGHWEIS”.
Conform prevederilor legale în vigoare, RAR nu poate elibera documentele necesare înmatriculării în România pentru asemenea vehicule.
În acest sens RAR recomandă cumpărătorilor de vehicule utilizate, provenite din alte state să NU le achiziţioneze fără documente de înmatriculare. De asemenea, este necesar ca aceştia să verifice, la momentul achiziţionării vehiculelor, ca documentele de înmatriculare nu sunt alterate cu intenţia de a ascunde statutul de vehicul scos din uz în vederea dezmembrării (de exemplu: prezintă ştersături, zone acoperite cu diverse etichete etc.) sau că nu conţin menţiuni referitoare la scoaterea din uz în vederea dezmembrării.
Biroul de presă