În contextul interesului deosebit manifestat de mass-media pentru ancheta care vizează presupuse fapte de corupție săvârșite de reprezentanți ai RAR Brașov, Registrul Auto Român face o serie de clarificări.
Acțiunile de astăzi ale anchetatorilor reprezintă o continuare a investigațiilor începute în decembrie 2021, care vizează și numeroase persoane care nu au nicio legătură cu instituția noastră.
În ceea ce ne privește, până în acest moment, cercetarea vizează 4 persoane, angajați ai RAR Brașov, cărora contractul de muncă le-a fost suspendat încă din decembrie anul trecut, imediat după declanșarea anchetei.
Toți 4 se află deja sub control judiciar și nu mai desfășoară nicio activitate în cadrul RAR.
Având în vedere că ancheta este în derulare, nu avem dreptul de a face publice alte detalii despre desfășurarea cercetărilor.
Conducerea RAR asigură organele de anchetă și opinia publică de întregul suport pentru buna desfășurare a cercetărilor și stabilirea situației de fapt.
După decizia definitivă, conducerea Registrului Auto Român va aplica cu celeritate măsurile legale impuse de instanța de judecată.
RAR condamnă ferm orice abatere de la normele interne ale instituției și are toleranță zero față de orice fel de încălcare a legii.
BIROUL DE PRESĂ