Vehiculele de transport marfa care tranzitează judeţele Arad şi Bihor în perioada 16-31 ianuarie vor fi verificate de către echipaje mixte ale Registrului Auto Român ( RAR ), Ministerului Administraţiei şi Internelor ( MAI ), Autorităţii Rutiere Române ( ARR ) şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ( CNADR ). Obiectivele acţiunii de control iniţiate de Registrul Auto Român sunt următoarele:
– verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele de transport marfă, inclusiv cele înmatriculate în alte state, pentru circulaţia pe drumurile publice din România
– verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la condiţiile de efectuare a transportului de marfa în trafic internaţional
– existenţa la bordul autovehiculelor a tuturor documentelor obligatorii
– verificarea respectării reglementărilor privitoare la timpii de conducere şi de odihnă ai conducătorilor auto
– verificarea respectării maselor pe axe, a masei totale precum şi a dimensiunilor de gabarit
– verificarea existenţei şi valabilitaţii rovinietei
Ca urmare a evaluărilor finale efectuate şi în funcţie de rezultatele obţinute, de comun acord între instituţiile participante, planul de acţiune ar putea fi extins.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 17/01/2006