Luna noiembrie a debutat cu un eveniment notabil pentru Registrul Auto Român. Directorul RAR, Alina Niță, a primit Ia sediul instituției o delegație franceză, formată din specialiști în domeniul încercărilor de autovehicule din Franța. Este vorba despre reprezentanți ai companiei „UTAC” – L’UNION TECHNIQUE DE L’AUTOMOBILE DU MOTOCYCLE ET DU CYCLE. (Serviciul Tehnic francez responsabil cu încercările de omologare și supraveghere a pieţei autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităţilor tehnice separate, destinate vehiculelor respective)
În imagine, de la stânga la dreapta: Marius Damachi (Șef DOT – RAR), Antoine Pamart (Director Omologări – UTAC), Céline Vallaude (responsabil al serviciului de reglementari și expertiză a managementului-UTAC), Laurent Benoit (CEO – UTAC), Alina Niță (Director General – RAR), George Dincă (Director Infrastructură – RAR), Frantz Jourda (responsabil al serviciului de încercări ADAS – UTAC), Cristian Bucur (Director Tehnic – RAR)
La întâlnire s-a convenit asupra unui parteneriat cadru între RAR și UTAC în domeniul încercărilor și omologărilor vehiculelor rutiere cât și a produselor destinate acestora. După discuțiile avute cu această ocazie, vor fi parcurse următoarele etape ale colaborării între cele doua entități:
– Extinderea gamei de domenii reglementare aplicabile la omologarea de tip, menționate de Regulamentul UE 2018/858, pentru care Registrul Auto Român acționează ca autoritate de omologare și UTAC ca serviciu tehnic responsabil cu încercările oficiale;
– Efectuarea în sistem de cooperare, în România, a încercărilor specifice noilor domenii reglementare pentru ADAS – Advanced Driver Assistance Systems;
– Efectuarea activităților specifice verificării conformității produselor cu tipul omologat;
– Efectuarea activităților specifice încercărilor pentru supravegherea pieței UE.
Partenerii francezi au fost încântați să viziteze la București laboratoarele de încercări ale RAR, dar și alte entități din cadrul regiei responsabile cu activitățile de omologare a autovehiculelor rutiere, confirmând faptul că parteneriatul cu RAR va duce la dezvoltarea în România a activităților de validare și omologare pentru noile tehnologii de asistență a conducerii autovehiculelor, ce vor deveni obligatorii în Europa din 2024.
Comunicatul de presă a fost publicat în data de 11/11/2022